joi, 4 februarie 2016

Sobă din cărămidă - în clopote

   Pentru camera cea nouă era nevoie şi de o sobă care să ne încălzească în iarna ce avea să vină. Cineva de pe forumul Sobarul  mi-a recomandat cândva site-ul rusesc air-hot , site pe care se găsesc foarte multe planuri pentru sobe din cărămidă, care se pare că sunt toate în sistemul numit în clopote, sobe ce se pare că au un randament mai bun faţă de cele cu fumuri. Iar acest tip de sobă mi-o doream la un moment dat. Cu bucurie am aflat că şi eu, fără să-mi dau seama (ulterior aflasem amănuntul acesta), chiar acest tip de sobă mi-am construit. Iată ce a ieşit:



                                            Miţi care prevesteşte gerul ce avea să vină

    Ca şi la soba rachetă singurul defect pe care îl are este acela că, fiind prea departe locul prin care se puteau scoate burlanele afară, are o cale orizontală de 5,5 m ceea ce o face să mai scoată fum în zilele în care vântul nu mişcă nici măcar o frunză. Dar  randamentul ei foarte mare compensează acest fapt. Cu două-trei braţe de lemne se încălzeşte foarte bine, de la prima până la ultima cărămidă. Pot găti la ea, mi-am improvizat şi un capac pentru a o folosi pe post de cuptoraş şi soba rămâne foarte caldă până a doua zi. Iar pereţii din lut pun umărul în a menţine căldura, făcând faţă cu brio pierderilor de căldură care nu sunt puţine, având în vedere că stăm într-o casă care mai are destul până la a fi considerată gata. Dar, până să ne apucăm din nou de lucru mai avem încă de zburdat prin zăpadă şi de băut muuuult ceai la gura sobei.

6 comentarii:

  1. e foarte frumoasa si pare simplu de facut

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc pentru aprecieri. Chiar nu a fost greu de făcut iar costurile destul de mici, în comparație cu o sobă de teracotă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Comparativ cu soba racheta, ce recomandati? Care e mai practica/eficienta/etc.? Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dezavantajul sobei rachetă este că având calea prea lungă este nevoie de un dispozitiv pentru tiraj la capătul hornului. Și poate și faptul că nu se poate curăța ușor de cenușă în jurul turnului de căldură ascendentă. Soba în clopote are din partea mea numai plusuri. Depășește în randament soba clasică de teracotă.

      Ștergere
    2. Dezavantajul sobei rachetă este că având calea prea lungă este nevoie de un dispozitiv pentru tiraj la capătul hornului. Și poate și faptul că nu se poate curăța ușor de cenușă în jurul turnului de căldură ascendentă. Soba în clopote are din partea mea numai plusuri. Depășește în randament soba clasică de teracotă.

      Ștergere
    3. Va multumesc frumos! Spor in toate!

      Ștergere