Proiectul Vatra Familiei

   De ce proiectul Vatra Familiei? Pentru că sunt om iar oamenii au nevoie de alţi oameni. Şi deşi viaţa în propria grădină şi câştigarea independenţei trăind aşa este o realizare personală, trăind laolaltă cu alţi oameni iau naştere infrastructurile de care oricât de independentă aş fi tot ajung să am nevoie de ele. Şi primul lucru care îmi vine acum în minte este educaţia şi socializarea copiilor. Pentru mine ar fi iraţional să trăiesc în mijlocul naturii dar copiilor să le ofer un model de educaţie al oamenilor în mijlocul cărora eu nu sunt. Şi astfel apare dorinţa, nevoia de a avea alături părinţi care şi ei s-au trezit şi au înţeles că este nevoie de schimbare iar schimbarea stă în mâinile lor.  
   În concluzie, aşa cum a visat şi Anastasia, oamenii pot clădi împreună o lume mai bună, acest vis poate deveni un proiect de refacere a vieţii de odinioară la care mulţi dintre noi suntem nostalgici chiar dacă unii sunt prea tineri să fi apucat să o trăiască. O viaţă în care mâncăm ce creştem, în care copiii mai degrabă observă decât să înveţe, în care se reface armonia din cupluri, în care ne reamintim că de fapt toate sărbătorile celebrează natura, o viaţă care îşi recapătă armonia şi sacralitatea de odinioară. De aceea pentru mine Vatra Familiei este un Proiect Colectiv şi nu o realizare personală. Aş vrea să am exemple din ţara noastră în accest sens dar nu sunt. Sunt iniţiative dar nu la un nivel atăt de mare precum cele din Rusia. Ei se pare sunt printre puţinii care au înţeles că doar împreună pot reuşi.  Şcoala lui Shetinin, sate precum Rodnoje, Slavnoe şi multe altele despre care se poate citi pe Anastasia.ru


                                           Şcoala lui Shetinin

                           
                                         Rodnoje

 
                                         Slavnoe


Ce este Vatra Familiei?
Trezirea
Pământul meu
Vatra Familiei, un loc pentru veşnicie..
Puterea comunităţii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu