Vatra Familiei, un loc pentru veşnicie...

        În această primăvară am trăit foarte profund noţiunea de veşnicie. Trei evenimente au avut loc în viaţa mea, toate menite să refacă legătura mea şi a familiei mele cu pământul, toate menite să îi redea Vetrei Noastre de Familie sensul demult pierdut. Şi să îl redea pentru veşnicie...

        Primul eveniment a fost plantarea unor copăcei speciali, pe care Anastasia îi numeşte Copacii Neamului, şi despre care spune mereu cât sunt de esenţiali în Vatra Familiei.

         Deci aceşti copaci au fost plantaţi nu ca orice copac ci, cu inima deschisă şi cu conştiinţa veşniciei. Noi le-am dat menirea de a ne fi sursă de inspiraţie creatoare şi de energie benefică sănătăţii noastre pe timpul vieţii şi prin longevitatea lor să ne fie călăuză la reîntoarcerea noastră pe pământ, păstrând pentru noi amintirile vieţii trecute. Plantarea unui astfel de copac ar fi trebuit să se facă la naşterea fiecărui copil din familie şi să avem şi noi un astfel de copăcel plantat de părinţii noştri. Despre acest obicei, de a planta un copac la naşterea unui copil nu vorbeşte numai Anastasia şi nu era demult un obicei numai în Rusia ci şi în alte popoare şi nu mă îndoiesc că şi la noi,dar aşa cum toate lucrurile bune şi autentice din vieţile noastre au dispărut, am ajuns să asimilăm acest gen de informaţii foarte greu, ba mai mult, să le considerăm puerile sau copilăreşti. Dar copiii cred! Din toată inima lor! Băiatul meu, de 12 ani, care l-a vârsta asta este procupat mai mult de tehnologie, totuşi şi-a ales singur copăceii şi i-a plantat cu toată seriozitatea şi credinţa că a planta copaci este un act nobil pentru fiinţa umană, şi că acei copăcei vor fi ,,biletul lui de întoarcere" pentru mai târziu. Şi de fiecare dată când plantăm sau semănăm şi îi atrag atenţia de importanţa gestului nostru nu se îndoieşte niciodată. Iar eu cred că însăşi copiii noştri ne pot fi călăuză în alegerile pe care le facem sau în teoriile pe care le propunem, deoarece ei încă judecă lucrurile cu inima şi nu cu mintea; şi din nou spun, nu ca noi adulţii care punem de atâtea ori raţiunea în faţa vocii inimii.

         Deci, pentru partea masculină a familiei a fost ales un stejar roşu şi un arţar de zahăr, stejarul în special fiind un copac compatibil cu energia masculină, despre care se zice că după câteva minute la umbra lui omul prinde o încredere ameţitoare în puterile proprii

iar pentru energia feminină am ales un tei argintiu, ceva mai spectaculos prin frunzele sale şi prin florile mari

    Acum sunt micuţi şi firavi, dar acest lucru este un plus pentru legătura ce se va forma între noi. 

   Al doilea eveniment important, care face ca Vatra Noastră să devină un loc autosuficient, este scoaterea la lumină a unui izvor de apă subteran, adică săparea unei fântâni. Izvorul a fost găsit abia la 13m adâncime iar săparea către el nu a fost uşoară. Mie mi-a dat multe bătăi de inimă... 

   Mai întâi vremea a fost nefavorabilă lucrului afară, după o perioadă caldă, iarna întorcându-se chiar în ziua când s-a început săpatul. Dar meşterul a avut toată bunăvoinţa şi priceperea de a lucra pe o astfel de vreme. Datorită umezelii nici materialele nu au putut fi aduse decât cu căruţa, fapt care a dus la cheltuieli neprevăzute. Apoi, după bucuria că au găsit izvorul la 9m, a venit dezamăgirea de a nu fi acela, săparea în jos devenind tot mai periculoasă, căci terenul devenea tot mai instabil şi de multe ori bucăţi de pământ i-au lovit pe săpători. Începuse să îmi fie tot mai teamă pentru vieţile lor! Dar, în cele din urmă, a răsărit şi soarele, la propriu şi la figurat, iar după 13m de săpat au găsit în sfârşit izvorul. Au mai săpat până la 15m şi...gata!

       Acum pământul are o sursă permanentă de apă care poate dura şi sute de ani...

    

     Cel de-al treilea eveniment şi cel mai recent este trecerea tatălui meu în nefiinţă. 

     Un moment care pe lângă tristeţea firească a despărţirii de o persoană atât de dragă mie, precum a fost tatăl meu, mi-a adus în acelaşi timp şi o infinită linişte sufletească. Acest lucru s-a datorat faptului că trupul tatălui meu şi-a găsit odihna în Vatra Familiei Noastre.

      Acest ciclu al renaşterilor despre care vorbeşte Anastasia este atât de real acum pentru mine!

     Copiii au reuşit să privească acest moment cu aceiaşi linişte sufletească ca şi mine, după ce le-am citit din Creaţia, înţelegând şi ei că doar aşa naşterea unui om are sens şi este o bucurie, dacă şi moartea este privită  ca o despărţire temporară de cel drag, reîntâlnirea având să se facă din nou peste generaţii, în aceiaşi Vatră a Familiei Sale

    Condiţia este însă ca această Vatră să existe! Iar omul să-şi găsească odihna în pământul lui pe care l-a îngrijit şi pe care a trăit toată viaţa! Şi dacă el nu a reuşit ca toate astea să le facă în timpul vieţii, mai primeşte o şansă de la urmaşii lui. Ei pot reclădi Vatra Familiei, aşa cum am făcut şi noi aici.

                   în stânga imaginii, la o privire mai atentă se poate vedea...

     Iată deci, cum Vatra Familiei este mai mult decât o simplă grădină. Este acel punct care leagă fiinţa umană de Univers.

    Eu nu m-am îndoit niciodată de aceste lucruri spuse de Anastasia, iar acum trăindu-le, simt profunzimea cuvintelor ei. ( Capitolul Şi cine-i vinovat? din Creaţia este atât de relevant...)

    Şi pentru că ruşii cred cu aceiaşi putere în cuvintele Anastasiei, Mihail şi Olga Ladomir, locuitori în satul Slavnoe (Gloriosul), cântă atât de frumos şi profund tocmai despre aceste legături sufleteşti: